Un prim demers în constituirea firmei de exerciţiu este reprezentat de ideea de afaceri, care trebuie să fie atractivă, de impact şi cu rezultate deosebite, pentru ca firma să se poată impune pe piață, respectiv să fie funcțională şi profitabilă. 

O analiză a firmelor autorizate de ROCT relevă domenii principale de interes economic dar şi subdomenii derivate din acestea. Ideea de afaceri este evaluată, analizată în corelare cu mediul de implementare. 

Diversitatea de idei de afaceri trebuie să se caracterizare prin: 

 • profitabilitate;

 • fezabilitate;

 • atractivitate pentru ceilalţi actori de pe piaţă (furnizori, clienţi etc.); 

• impact pe piaţă; 

Ideea de afacere în firma de exerciţiu reprezintă punctul de plecare pentru viitorul întreprinzător. Ideea de afaceri poate apărea: 

• spontan – ca urmare a impactului dintre o nevoie şi o soluție, urmând a estima resursele potenţiale; 

• ca rezultat al unei analize complexe, care, pornind de la ceea ce există ca resurse (materiale, financiare, competenţă profesională şi managerială, experiență) se poate contura un mod eficient de a consuma aceste resurse; 

• pentru a suplimenta oferta de pe piaţă în situaţia în care există o nevoie incomplet satisfăcută, ceea ce determină extinderea numărului de întreprinzători şi creşterea cantitativă a ofertei. 

Pentru un întreprinzător este important ca estimările şi aprecierile sale legate de oportunitatea ideii de afaceri să fie cât mai aproape de realitate, pentru a fundamenta cât mai corect deciziile adoptate cu privire la produs – servicii, preţ, investiţii, resurse umane, etc

Înfiinţarea unei firme are la bază o idee de afaceri, rezultată în urma analizei mediului de marketing. Firma de exercițiu se constituie la nivel virtual dar respectă în mod real uzanţele legale din domeniul autorizării constituirii şi funcţionării unei societăţi

        Firma de exerciţiu este o firmă virtuală, care are un obiect de activitate stabilit pe baza unui studiu de piaţă încadrat conform clasificării activităților din economia națională (codurile CAEN armonizate cu NACE- Nomenclatorul Activităților din Comunitatea Europeană).
        Forma juridică influențează organizarea firmei, respectiv:
• numărul de persoane asociate;
• capitalul social;
• aporturile la capital;
• procedura
• etc.
        În mediul real de afaceri există societăţi comerciale autorizate ca SA, SRL, SCS, SCA şi SNC. Cele mai multe societăţi comerciale sunt organizate sub forma de SRL- societate cu răspundere limitată.
        Forma juridică a firmei de exerciţiu are la bază modelul societăţii comerciale din mediul real. Societățile comerciale, în majoritatea cazurilor, se autorizează ca SRL, urmând ca în viitor să se transforme în SA pe măsură ce se extinde firma.

Potrivit legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, există următoarele forme:

 Tipuri de FE

Într-o economie de piaţă apar şi dispar un număr foarte mare de societăţi. Crearea de noi afaceri este un fenomen „natural” al oricărei economii sănătoase în care există libertatea inițiativei economice private; este un proces normal determinat de ciclul de viaţă al firmei, de condițiile mediului economic, social, geografic şi politic.
Acelaşi lucru se întâmplă şi pe piaţa virtuală a firmelor de exerciţiu. Acestea parcurg, în existenţa lor, un ciclu format din patru etape:
1. înfiinţare (lansare);
2. dezvoltare(creştere);
3. maturitate;
4. declin.

Este important ca angajaţii din firma de exerciţiu să anticipeze dificultăţile fiecărei
etape şi să identifice măsurile care se pot lua pentru redresarea acestora.
Elevii angajaţi în firmele de exerciţiu, respectiv viitorii angajati/antreprenori trebuie să
fie pregătiţi pentru a face faţă cu succes oricărei situaţii.

1. Definirea și elementele componente ale structurii organizatorice

Definire: 

Structura organizatorică a unei agenţii de turism reprezintă ansamblul compartimentelor existente într-o întreprindere şi relaţiilor dintre acestea 

            Elemente componente

 a. Postul = ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care revin unui salariat pe o perioadă determinată de timp. 

• Sarcinile sunt procese de muncă simple sau complexe, care revin angajatului

• Competenţele reprezintă capacitatea de a îndeplini sarcinile. Pot fi: profesionale și formale

• Responsabilităţile reflectă atitudinea angajatului faţă de sarcinile ce derivă din obiectivele fiecărui post.

 b. Funcția = totalitatea posturilor care au sarcini şi atribuţii omogene din punctul de vedere al naturii şi complexităţii lor şi care sunt în subordinea unei persoane din structura organizatorică a unităţii.

• de conducere:  director, director/asistent al diferitelor compartimente: programe, turism intern, turism internaţional, ticketing, marketing, comercial, contabil şef

• de execuție: agent de turism, referent, agent de ticketing, ghid, secretară, contabil 

 c. Compartimentul = ansamblul persoanelor care efectuează activităţi omogene şi/sau complementare şi care contribuie la realizarea aceloraşi obiective derivate, fiind subordonate nemijlocit aceluiaşi manager

• birouri

• servicii

• oficii

• secții

 În funcţie de obiectivele atribuite compartimentele pot fi:

• operaționale: Turism intern, Incoming, Outgoing, Evenimente,Ticketing, Vânzări

• funcționale:  Financiar-contabil, Marketing, Administrativ, Resurse umane, IT-Programare, Relaţii publice

d. Nivelurile ierarhice – sunt alcătuite din ansamblul subdiviziunilor organizatorice situate la aceeaşi distanţă ierarhică faţă de managementul de vârf al firmei. 

e. Ponderea ierarhică reprezintă numărul de angajaţi aflaţi în subordinea directă a unui cadru de conducere.

 f. Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor care se stabilesc între componentele structurii organizatorice. 

 Relațiile organizatorice pot fi:

• Relații de autoritate – sunt obligatorii fiind instituite de conducerea întreprinderii prin diferite acte sau norme elaborate: ROF, ROI. Acestea pot fi:
• ierarhice stabilesc raporturile dintre funcţiile de conducere şi cele subordonate. 

• funcționale – se stabilesc între două compartimente (unul funcţional şi altul operaţional), dintre care unul are asupra celuilalt o autoritate funcţională (de competenţă), în virtutea specializării pe care o are compartimentul respectiv; Aceste relații sunt complementare celor ierarhice și se materializează în sugestii, indicaţii, regulamente, reglementări, avize, consultanţă, oferite celorlalte compartimente; 

• de stat major apar atunci când unor persoane sau unor grupuri li se încredinţează de către managerul întreprinderii sarcina soluţionării unor probleme care afectează obiectivele unuia sau ale mai multor compartimente.

• Relaţiile de cooperare se stabilesc, de regulă, între compartimentele de pe acelaşi nivel ierarhic, dar care aparţin unor sectoare diferite, în scopul realizării în comun a unor acţiuni complexe. 

• Relaţiile de control se stabilesc între compartimentele/salariaţii care au ca atribuţii efectuarea controlului (financiar contabil, de calitate, CTC, CFI etc.) şi celelalte compartimente.

• Relaţiile de reprezentare se stabilesc între compartimente şi persoane de pe niveluri ierarhice diferite, pe de o parte, şi clienţi şi reprezentanţii altor întreprinderi, furnizori, prescriptori, administraţie locală, pe de altă parte.

 2. Etapele de analiză, concepţie şi proiectare a unei structuri organizatorice 

1. Stabilirea funcţiunilor întreprinderii şi crearea unui model al structurii ei funcţionale (funcţiunii, activităţi, servicii, operaţii);
2. Evaluarea volumului de muncă la nivel de activităţi, atribuții, sarcini, operații;
3. Definirea şi descrierea iniţială a posturilor de structură;
4. Definirea compartimentelor structurii (secţii,  birouri, servicii, departamente, divizii etc.);
5. Stabilirea tipurilor de relaţii din structură;
6. Integrarea tuturor elementelor într-o concepţie unitară şi elaborarea organigramei;

3. Reguli de întocmire a organigramelor

Definiție: Reprezentarea schematică a structurii organizatorice poartă denumirea de ORGANIGRAMĂ

 ■ Fiecare post de conducere sau compartiment va fi reprezentat prin intermediul unei căsuţe dreptunghiulare. 

■ Mărimea dreptunghiurilor trebuie să reflecte importanţa obiectivelor, a sarcinilor şi a responsabilităţilor implicate.

De exemplu: serviciile vor fi ilustrate prin dreptunghiuri mai mari decât cele prin care se vor reprezenta birourile.

■ Dreptunghiurile vor fi plasate astfel încât să reflecte nivelurile ierarhice de subordonare. Toate posturile şi compartimentele aflate pe acelaşi nivel ierarhic vor fi plasate pe acelaşi plan orizontal, la aceeaşi distanţă de conducerea agenţiei.

■ Dreptunghiurile reprezentând posturile sau compartimentele vor fi legate prin linii: 

● cele de pe verticală ilustrează relaţiile de subordonare; 

● cele de pe orizontală ilustrează relaţiile de colaborare pe acelaşi nivel ierarhic. 

■ Pentru fiecare compartiment, trebuie să se specifice numărul total de persoane, precum şi numărul de persoane cu funcţii de conducere şi de persoane cu funcţii de execuţie. 

■ Suportul utilizat pentru desenarea organigramei trebuie să fie suficient de mare pentru a nu diviza graficul.

Organizarea procesuală a unei agenţii de turism are ca scop realizarea obiectivelor, ca raţiune a înfiinţării şi funcţionării acesteia. De aceea, conţinutul organizării procesuale şi modul de manifestare a acesteia sunt condiţionate de caracteristicile obiectivelor pe termen lung, mediu şi scurt ale agenţiei de turism.

 1. Definiţie şi elemente componente

Organizarea procesuală a unei agenţii de turism trebuie să pornească de la sistemul său de obiective care reprezintă caracterizări calitative şi/sau cantitative ale scopurilor propuse.

Prin organizarea procesuală a agenţiei de turism se înţelege stabilirea principalelor procese necesare realizării ansamblului de obiective ale acesteia.

Sistemul de obiective al unei agenţii de turism poate fi divizat în următoarele categorii:

·     Obiective fundamentale (generale) care exprimă scopuri principale urmărite de agenţia de turism în ansamblul său şi se referă la perioade mai îndelungate de timp.

·     Obiective derivate de gradul I (obiective principale) care se deduc direct din obiectivele fundamentale, iar realizarea lor implică o parte din procesele de muncă desfăşurate în agenţie.

·     Obiective derivate de gradul II (obiective secundare) care se deduc nemijlocit din obiectivele derivate de gradul I şi sunt caracterizate prin implicarea în realizarea lor a unor procese de muncă restrânse, cu aceleaşi caracteristici esenţiale.

·     Obiective specifice care sintetizează utilitatea unor lucrări ce contribuie la realizarea obiectivelor derivate.

·   Obiective individuale care reprezintă obiective specifice pentru fiecare salariat al agenţiei.

În vederea realizării obiectivelor propuse, agenţia de turism trebuie să îndeplinească anumite funcţiuni, fiind necesar ca fiecare dintre acestea să se afle în subordinea unui centru de decizie care să o gestioneze.

 2. Efectele organizării procesuale

Organizarea procesuală a agenţiei de turism are ca efect delimitarea şi definirea funcţiunilor agenţiei de turism şi a componentelor acestora: activităţile, atribuţiile şi sarcinile.

Funcţiunea reprezintă totalitatea activităţilor omogene şi/sau complementare desfăşurate de un personal de o anumită specialitate, în scopul realizării obiectivelor derivate de gradul I.       

Activitatea reprezintă totalitatea atribuţiilor omogene realizate de un personal specializat într-un domeniu mai restrâns, în vederea îndeplinirii unor obiectivelor derivate de gradul II. Activitatea are o sferă mai redusă decât funcţiunea, fiind caracterizată prin omogenitatea mai pronunţată a pregătirii personalului implicat în realizarea obiectivelor.

Atribuţia reprezintă ansamblul sarcinilor executate periodic de un personal ce are cunoştinţe specifice unui domeniu restrâns contribuind la realizarea unui obiectiv specific, rezultat din obiectivele derivate.

Sarcina reprezintă componenta de bază (elementară) a unui proces de muncă simplu sau complex, desfăşurat în scopul îndeplinirii unui  obiectiv individual ce este atribuit, de regulă, unei singure persoane.

Componentele organizării procesuale au un caracter dinamic, conţinutul lor schimbându-se o dată cu evoluţia agenţiei de turism şi cu dezvoltarea economiei.

3. Sistemul organizării procesuale

            O latură importantă a obiectului de studiu al organizării agenţiei de turism este studierea funcţiunilor acesteia şi a modului său de funcţionare. 

Domeniile concrete în care se exercită autoritatea formează funcţiunile întreprinderii, fiecare funcţiune referindu-se la gruparea unor activităţi omogene.[1]

În cadrul unei agenţii de turism pot fi definite şase funcţiuni de bază care grupează activităţile specifice acesteia:

           Funcţiunea de cercetare-dezvoltare – cuprinde ansamblul acţiunilor prin care agenţia de turism îşi perfecţionează continuu produsele şi serviciile turistice.

Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–      activităţi de modelare a produselor turistice, cum ar fi îmbogăţirea gamei de prestaţii, organizarea reţelei de agenţii de turism;

–          activităţi de creaţie-inovaţie, care au loc la lansarea pe piaţă a unor noi produse sau servicii;

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii de cercetare-dezvoltare sunt grupate în biroul Dezvoltare şi biroul Tarife şi documentare

Funcţiunea de producţie – cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate într-o înlănţuire logică de tehnologii pentru obţinerea produsului turistic.

            Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–          conceperea şi lansarea noilor produse şi servicii turistice;

–          menţinerea în condiţii optime a parcului de maşini şi a clădirii;

–          activitatea de transport turistic;

–          respectarea normelor de tehnică a securităţii muncii;

–          organizarea proceselor de muncă.

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii de producţie sunt grupate în biroul Transporturi şi biroul Turism.

Funcţiunea comercială – cuprinde ansamblul activităţilor desfăşurate de către agenţia de turism în vederea achiziţionării şi vânzării de produse turistice şi servicii.

            Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–          identificarea, selecţionarea furnizorilor şi negocierea cu aceştia;

–          cunoaşterea pieţei produselor turistice;

–          fixarea tarifelor de vânzare a produselor turistice;

–          alegerea formelor de vânzare;

–          atingerea unei cote de piaţă;

–          asigurarea rentabilităţii comerciale;

Buna organizare a activităţilor de aprovizionare implică desfăşurarea unei activităţi bine structurate, complexe de identificare şi descriere a produsului dorit (specificaţia de produs), totul corelat cu studiul atent al potenţialilor furnizori. Această activitate este plină de responsabilitate şi se reflectă în plan financiar, conducând atât la raţionalizarea cheltuielilor acestui compartiment, cât şi la creşterea sau scăderea profitului înregistrat de întreaga organizaţie. Legat de buna organizare şi desfăşurare a aprovizionării, tot mai multă atenţie este acordată achiziţiei.[2]

În cazul agenţiei de turism, achiziţia implică atât cumpărarea diferitelor servicii în vederea conceperii propriilor produse turistice (cu scopul de a le vinde mai departe clienţilor-turişti) cât şi a echipamentelor şi serviciilor necesare desfăşurării activităţii turistice (în cantitatea potrivită, la un preţ rezonabil, la timpul potrivit şi de la furnizorul potrivit).

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii comerciale sunt grupate în birourile: Transporturi, Ticketing, Turism şi Vânzări.

    Funcţiunea de marketing – cuprinde ansamblul activităţilor prin care se asigură studierea pieţei turistice, cunoaşterea necesităţilor şi comportamentului consumatorilor în vederea proiectării mijloacelor şi eforturilor agenţiei de turism astfel încât să obţină maxim de profit.

          Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–          efectuarea studiilor de piaţă;

–          realizarea promovării produselor turistice;

–          formularea strategiilor de concurenţă cu alte agenţii de turism;

–          propunerea de modalităţi în vederea accelerării şi amplificării vânzării produselor turistice;

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii de marketing sunt grupate în biroul Marketing, biroul Publicitate şi biroul Difuzare şi fişier general.

Funcţiunea financiar – contabilă şi administrativă – reuneşte totalitatea activităţilor prin care  se obţin, se utilizează şi se înregistrează mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii de ansamblu a agenţiei de turism, precum şi evidenţa valorică a acestora.

      Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–          plata furnizorilor, a prestatorilor de servicii şi a forţei de muncă angajate ;

–          încasarea contravalorii serviciilor prestate;

–          întocmirea documentelor contabile;         

–          stabilirea impozitelor conform legislaţiei în vigoare;

–          efectuarea inventarierii periodice;

–          asigurarea circulaţiei corespondenţei;

–          întocmirea necesarului de aprovizionare cu materiale de întreţinere, piese de schimb, rechizite de birou pentru administrarea agenţiei de turism.

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii financiar-contabile şi administrative sunt grupate în biroul Financiar-contabil, biroul Administrativ şi biroul Secretariat.

Funcţiunea de personal – cuprinde ansamblul activităţilor privind asigurarea, perfecţionarea, protecţia şi motivarea resursele umane din cadrul agenţiei de turism.

          Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt:

–          stabilirea necesarului de personal;

–          recrutarea, selecţionarea şi angajarea personalului;

–          formarea şi perfecţionarea personalului

–          evaluarea şi promovarea personalului;

–          asigurarea protecţiei salariaţilor.

În cadrul agenţiei de turism aceste activităţi specifice funcţiunii de personal sunt grupate în biroul Resurse umane.

În practică se constată existenţa unei interdependenţe între aceste funcţiuni care se completează formând sistemul organizării procesuale ca bază fundamentală a constituirii şi funcţionării agenţiei de turism.

            Modul de organizare procesuală adoptat de fiecare agenţie de turism cuprinde, din totalul funcţiunilor prezentate, numai acele funcţiuni care se justifică prin natura activităţii şi prin dimensiunea unităţii, astfel încât obiectivele generale avute în vedere să se realizeze în cele mai bune condiţii de eficienţă.

SISTEMUL INFORMAȚIONAL

În general, sistemul reprezintă un ansamblu de elemente, dependente între ele, care formează un tot organizat și care funcționează împreună în scopul realizării unui obiectiv final comun.

În cadrul unui sistem interacționează trei componente de bază:

1. intrările – orice sistem este supus acțiunii mediului în care se află, acțiune care se manifestă sub forma intrărilor;
2. procesările (prelucrările) – transformarea înglobează ansamblul proceselor prin care din intrări se obțin ieșiri;
3. ieșirile – rezultatele proceselor care au loc în cadrul sistemelor.

Sistemul informațional al unei întreprinderi este un sistem care înglobează toate componentele unei organizații.

 Rolul său ține de derularea următoarelor activități:

• Culegerea datelor;
• Transmiterea datelor la punctele de prelucrare prin canalele informaționale;
• Prelucarea datelor în vederea obținerii informațiilor necesare în procesul decizional;
• Stocarea datelor;
• Adoptarea deciziilor și transmiterea lor la organele de execuție;
• Asigurarea controlului și urmărirea înfăptuirii deciziilor.

Principalele tipuri de sisteme informaționale existente într-o întreprindere sunt:

1. Sistemul informațional contabil;
2. Sistemul informațional financiar;
3. Sistemul informațional de resurse umane;
4. Sistemul informațional de vânzări și marketing;
5. Sistemul informațional de producție și servicii.

Sistemul informațional contabil  este un set de resurse umane și de capital care se ocupă de pregătirea informațiilor contabile și de informațiile obținute prin colectarea și prelucrarea tranzacțiilor economice (ex. WinMentor, Ciel, SmartBill).

Sistemul informațional  financiar  este un set de resurse umane și de capital care se ocupă de corelarea informației contabile cu decizia financiară.

În majoritatea cazurilor se vorbește de un sistem informațional  financiar-contabil (ex. Pionier).

Sistemul informațional de resurse umane acoperă, ca arie, salarizarea și politica de personal a firmei. Funcțiunea de personal (resurse umane) are în vedere angajarea, instruirea (pregătirea), salarizarea și recompensarea angajaților unei organizații.

Într-o succesiune logică, activitățile vizează:

• selecția și recrutarea salariaților, evaluarea pregătirii și competențelor acestora pentru posturile disponibile;
• salarizarea personalului;
• pregătirea și perfecționarea personalului;
• recompensarea și premierea personalului;
• activități specifice în cazul terminării contractelor de muncă prin demisie, concediere ori pensionare.

Cercetarea de piata este cruciala în actualul mediu de afaceri competitional.

În aria sistemului informațional  de vânzări și de marketing se regăsesc urmatoarele activități:

• publicitatea și promovarea;
• studiile de piață;
• managementul pe produs;
• previziunea și direcționarea vânzărilor .

 Sistemul informațional  de producție și de servicii sprijină:

• planificarea și urmărirea producției;
• planificarea necesarului de materiale;
• planificarea și urmărirea consumurilor și costurilor;
• proiectarea și fabricația asistată pe calculator;
• gestiunea stocurilor.

 CIRCUITUL INFORMAȚIONAL ȘI FLUXUL INFORMAȚIONAL

Circuitul informaţional este drumul parcurs de informaţie din momentul apariţiei şi/sau generării şi până la clasare, distrugere sau arhivare.

După traiectoria informaţiei, există:

• circuite informaţionale verticale, care asigură transmiterea informaţiei fie ascendent, fie descendent între nivelele care au relaţii informaţionale directe;
• circuite informaţionale orizontale, care asigură schimbul de informaţie se realizează între persoane, compartimente şi/sau departamente de pe acelaşi nivel ierarhic;
• circuite informaţionale oblice, prin care informaţia se transmite între persoane compartimente şi/sau departamente aflate pe nivele diferite şi care nu au relaţii de subordonare ierarhică.

După sfera de cuprindere există:

• circuite informaţionale interne– care au atât sursa, cât şi receptorul în interiorul unităţii economice respective;
• circuite informaţionale cu emiţător extern, unde informaţia se generează din afara unităţii (de obicei, din suprasisteme sau din mediul economic de colaborare) şi parcurge circuitul informaţional în interiorul unităţii, receptorul final fiind în interiorul unităţii;
• circuite informaţionale cu receptor extern, unde informaţia se generează în interiorul unităţii, parcurge circuitul informaţional din interiorul unităţii şi are ca receptor final unul extern (reprezentat de suprasistem sau de un colaborator).

Fluxul informaţional reprezintă un ansamblu de circuite informaţionale cu caracteristici şi naturi asemănătoare care circulă în cadrul unui sistem informaţional.

Fluxurile informaţionale se clasifică după numeroase criterii.

După frecvenţa transmiterii informaţiei sunt:

• fluxuri informaţionale permanente: permit transmiterea informaţiei zilnic sau de mai multe ori pe zi;
• fluxuri informaţionale periodice: permit transmiterea periodică (ex.: cu periodicitate de decadă, lună, trimestru, etc.) a informaţiei, fiind  utilizate în procesele economice cu  caracter secvenţial;

• fluxuri informaţionale ocazionale: apar ocazional, aleator.

După direcţia de vehiculare a informaţiei, se disting:

• fluxuri informaţionale ascendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre factorii executori spre factorii de decizie sau spre factorii de raportare a realizărilor spre suprasisteme;
• fluxuri informaţionale descendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre nivelele superioare de decizie spre nivelele inferioare de execuţie;
• fluxuri informaţionale orizontale: asigură transmiterea informaţiei pe acelaşi nivel ierarhic cu scopul realizării colaborării, cooperării şi informării.

În diversele etape parcurse în cadrul circuitelor şi fluxurilor informaţionale, informaţia suferă procesări şi prelucrări intermediare. În acest context analiza atentă a schimburilor informaţionale devine importantă pentru proiectarea şi eficientizarea sistemelor informaţionale.